Evoluția cursului valutar

Poate vă întrebați ce mai fac. Dacă mai trăiesc. Cum mai sunt.

Ei bine da: sunt ok, trăiesc… încă respir. Și învăț. Că deși sesiunea a trecut, deja ne aflăm la mijlocul celui de-al doilea semestru și încep parțialele. Ieri am avut unul; luni mai am un test, iar miercuri un alt parțial.

Și dacă tot învăț acum la macroeconomie, articolul acesta se armonizează perfect cu ceea ce învăț eu acum. După cum probabil știți și voi, există site-uri pe care poți vedea curs valutar in timp real bnr. Acestea sunt foarte folositoare, deoarece pe ele poți să vezi în timp real cum evoluează monedele de la o zi la alta. Uneori poți să prezici cum va evolua o anumită monedă, dar niciodată nu poți să știi cu siguranță și cu exactitate. Logic ar fi să se întâmple ceva anume, dar un eveniment neprevăzut poate să-ți schimbe toate socotelile.

De asta niciodată nu este bine să îți iei un credit într-o monedă străină. Creditul trebuie să fie luat în moneda în care primești salariul. Astfel, știm că 1 leu pe care îl câștigăm va valora tot 1 leu pe care va trebui să-l plătim, indiferent de fluctuația leului în raport cu euro, de exemplu. Altfel, nu vom avea nici o siguranță. Asta s-a întâmplat și în situația celor care au luat credite în franci elvețieni: moneda respectivă s-a depreciat foarte mult, iar aceștia au ajuns în imposibilitatea de a-și mai plăti creditele, deoarece ei câștigă în lei/euro/dolari, dar creditul trebuie să fie plătit în franci elvețieni.

Dar destul cu teoria pe net; eu mă întorc la învățat. Să aveți o zi minunată!

Gheață

Că tot e decembrie și e iarnă, astăzi m-am gândit să vorbim despre gheață. Poate ați observat și voi că în unele zile e atât de frig încât își îngheață nasul, mâinile sau picioarele. Bine, senzația asta o poți simți și dacă nu e sub 0 grade, dar eu o să mă limitez totuși să vorbesc doar despre acel moment, deoarece gheața adevărată nu se poate forma dacă temperatura este pozitivă.

Întotdeauna m-au fascinat țurțurii de gheață. Îmi plăcea cum arătau și îmi doream să-i iau în mână, să mă joc cu ei, să-i sparg… și chiar să le simt gustul. Chiar și acum îmi place să privesc țurțuri, mi se pare că face așa de de mult parte din peisajul idilic de iarnă, alături de zăpadă. Din păcate anul acesta a nins o singură dată pe la Cluj, dar s-a topit repede și nici n-am apucat să ne bucurăm de zăpadă. Pentru că da, de fiecare dată când ninge e un motiv de bucurie pentru mine. Ce bine că încă mă mai pot bucura pentru lucruri atât de simple!

Dar gheața nu este doar cea clasică, pe care o cunoaștem cu toții; mai este și acea gheață numită gheață carbonică. Defapt ea este gheață uscată și reprezintă forma solidă a dioxidului de carbon. Nu-mi este prea clar cum se formează, prin ce metodă, dar cert este că este folosită în băuturi, pentru nuntă sau evenimente speciale, pentru transporturi medicale, în industria alimentară și chiar pentru curățare. Aceasta poate fi găsită pe site-ul www.dry-ice.ro, în caz că vă interesează, vreți să știți mai multe despre ea sau vreți să vă cumpărați. Eu abia am aflat de ea, și mi se pare chiar interesantă. Când o să am ocazia o s-o „testez” să văd ce consistență are, cum se simte la atingere, ce gust are… sunt foarte curioasă. Deși poate că am „făcut cunoștință” de mai demult cu gheața carbonică, doar că nu mi-am dat seama și mi se părea ceva normal. Cine știe!

gheata_carbonica_550x160

Știți ce îmi mai place mie? Îmi plac sculpturile din gheață. Mi se pare fascinant ce pot face unii oameni dintr-un cub de gheață… păcat că la un moment dat acestea se topesc din cauza căldurii, la fel ca și hotelul de gheață de la Lacul Bâlea care este construit în fiecare an, și în fiecare an se topește.

În concluzie, e iarnă, e frig, dar nu e zăpadă… și e senin. Aș fi preferat senin cu zăpadă decât senin fără zăpadă, dar acum asta e, ne adaptăm vremurilor în care trăim că altfel n-am avea ce face. Trebuie să facem ceva să trăim, să ne adaptăm, să ne simțim bine în mediul în care trăim. Aș vrea ca iarna să fie iarnă și vara să fie vară, adică iarna să ningă și să fie frig, iar vara să murim de cald. Așa mi-ar plăcea mie să fie; dar dacă nu mai e așa asta nu înseamnă că o să stau supărată toată ziua: mă adaptez timpului și anotimului și fac ceea ce îmi place… și așa ar trebui să faceți și voi.

Jocuri pe net

De când e internetul sunt și jocurile pe internet. Defapt cu siguranță nu așa de demult, dar cu siguranță atunci când am avut eu acces prima dată la internet ele erau deja acolo și mă așteptau. Asta se întâmpla acum vreo 10 ani cred, deși încă pe vremea aceea nu cred că aveam internet acasă, dar începeam să aud despre acest concept (la acea vreme) și vedeam pe la alții.

Pe internet găsești toate tipurile de jocuri, de la clasicele jocuri de îmbrăcat păpușa barbie, de condus mașinuțe, și până la jocuri de gătit sau chiar jocuri cu tractoare de arat. Pe net găsești tot ce își dorești în materie de jocuri de-astea micuțe.

Mai nou și facebook-ul e plin de jocuri, așa cum era și hi5-ul pe vremea când era folosit mai mult de copii și adolescenți și nu era site de matrimoniale cu pets… intrați să vedeți dacă sunteți curioși, o să vă distrați și o să vă îngroziți în același timp. Și, să nu uit… doar acum te poti conecta pe hi5 cu facebook-ul, deși facebook-ul a fost creat după hi5. Dar nu mai contează asta, oricum presimt că și facebook-ul va avea soarta hi5-ului deoarece cu siguranță va apărea o altă rețea de socializare. Prin America deja adolescenții au început să o părăsească deoarece părinții lor au început să o folosească.

Mai demult îmi plăcea să mă joc, acum în schimb nu mai am la fel de mult timp și nici răbdare. Câteodata imi vine cheful să mă joc, deschid un joc și mă plictisesc după câteva minute și renunț. Asta nu mi se întâmplă, în schimb, cu jocurile pe care le jucam în copilărie… alea îmi plac și acum și o să-mi placă mult timp de acum în colo.

Go Fun Yourself

aygo-300x300SuperBlog mă întreabă ce aș face dacă aș avea 18 ani și aș primi cadou o mașină Toyota Aygo. Păi din întâmplare eu chiar am 18 ani… dar n-are cine să-mi facă cadou o mașină; poate doar de jucărie.

Dar totuși am putea să presupunem că aș primi o astfel de mașină. Ce aș face cu ea? Păi m-aș plimba peste tot prin țara asta, și poate chiar și în străinătate. Desigur, presupunând că banii de benzină nu reprezintă o problemă, și nici faptul că încă nu am carnet de șofer.

Deci să vedem ce am face în primul nostru an împreună! Păi în primul rând o să merg peste tot prin țară cu ea, o să străbat țara în lung și în lat, o să vizitez fiecare colțișor neexplorat până acum, o să cunosc oameni noi și o să-mi fac prieteni noi. După ce o să fac toate astea o să îmi iau prietenii și o să mergem într-o vacanță în UK, pentru că prietenele mele sunt înnebunite după această țară. Desigur, și pe mine mă atrage, de asta îmi doresc să merg.

O să fie cea mai frumoasă și mai utilă mașină, și mi-aș dori ca aceasta să rămână pentru toată viața a mea, și doar de expoziție, nu neapărat pentru că o s-o mai folosesc peste 50 de ani… dacă o să trăiesc până atunci.

De fapt, nu o să fie nici o problemă ce o să fac cu această minunată mașină dacă aș avea-o, problema e să o chiar am și atunci o să mă pot folosi de ea în orice mod posibil.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog, proba cu numărul 2: „AYGO. Go Fun Yourself”.

Cum mi-ar plăcea să fiu cucerită

Probabil (defapt cel mai sigur) în mod normal n-aș scrie despre teme de genul acesta. Totuși fac acest lucru deoarece m-am gândit în sfârșit să mă înscriu în concursul SuperBlog, iar aceasta este prima temă despre care trebuie să scriem.

Cum aș putea fi cucerită de către un băiat? Păi simplu, e nevoie doar de naturalețe iar restul vine de la sine. Nu trebuie să facă cine știe ce, trebuie doar să fie acea persoană care în mintea mea pare perfectă. O plimbare prin parc într-o seară senină este genială și poate face minuni. Dacă aș spune că nu trebuie să fie îngrijit aș minți, dar eu admir băieții care nu trebuie să facă nimic ca să arate bine și care nici măcar nu sunt conștienți de cât de bine arată și de faptul că ar putea impresiona o fată cu frumusețea sau calitățile sale.

Ce înseamnă pentru mine bărbatul vânător modern? Păi e bărbatul care vânează căprioare, care întoarce toate privirile persoanelor de gen feminin fără să facă nimic special sau intenționat, doar prin felul lui de a fi și de a arăta.

Eu consider că aici depinde totul de fiecare persoană în parte, de modul în care arată fiecare și de ce îi place fiecărei fete să vadă. De exemplu eu am o slăbiciune pentru rockerii care arată bine, care au un pic de barbă și părul puțin mai lung, dar nu destul de lung încât să și-l prindă în coadă. Nu am avut nici un prieten rocker până acum, dar am admirat destui de la distanță. Nu știu dacă m-aș vedea lângă un rocker, dar eu consider că aceștia au un aer aparte.

Dar nu doar ei m-au impresionat până acum; mă mai impresionează și băieții blonzi cu ochii albaștrii, care de asemena nu trebuie să facă nimic pentru a arăta bine, pentru care frizura zilnică e cea cu care se trezesc și nu își pun o tonă de gel sau fixativ în păr.

Totuși nu cred că un stil anume sau o anumită culoare a părului sau a ochilor îi face neapărat mai atrăgători, ci farmecul fiecăruia dintre ei. Am învățat să renunț la prejudecăți: nu orice băiat blond cu ochii albaștrii mă poate cuceri, și nu trebuie neapărat ca un bărbat să fie din categoria celor enumerați mai sus.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog, proba cu numărul 1: „Gerovital H3 MEN recunoaște vânătorii adevărați”.

SuperBlog

Tot aud de competiția asta de ceva timp. Am mai avut o tentativă de a mă înscrie acum un an, dar pe atunci nu aveam 18 ani și era mai complicat. Așa că acum am zis de ce să nu încerc, să văd și eu cum e, dacă așa de mulți bloggeri sunt încântați de competiție.

Așteptări? Nu am așteptări de la competiția asta. Mai degrabă am așteptări de la mine. Va trebui să scriu o grămadă de articole pe teme date, și nu știu dacă o să reușesc să furnizez și calitate, nu doar cantitate. Pentru că știu foarte bine că la cantitate nu mai am probleme, pot să despic firul în 4 mult și bine până fac de un articol de numărul de cuvinte cerut. Problema e de calitate, acolo e mai complicat pentru că nu poți să scrii doar bazaconii și să te aștepți și să câștigi.

Dar sper că o să mă descurc. Și dacă nu mă descurc, asta e… e o lecție de viață.

Deci, prin această postare anunț faptul că m-am înscris la SuperBlog, competiție care va începe pe data de 1 octombrie.

Într-o zi voi fi mămică

Îmi plac copiii și întotdeauna mi-au plăcut, mai ales micuții ăia curioși și simpatici care abia au învățat să meargă și să vorbească și vor să le știe ei pe toate. Întotdeauna când merg undeva și dau de copii mici, aceștia se lipesc de mine și eu de ei. Îmi place să mă joc cu ei.

Și uneori mă gândesc că într-o bună zi o să fiu mămică, și o să am unul așa micuț doar al meu, pe care eu o să-l educ, de care eu o să am grijă… care o să-mi spună „mami” și pentru care eu voi fi modelul lui, cel puțin în primii ani de viață. O să vină o perioadă în care o să cumpăr pătuț pentru bebe, scaun de masă bebe, scaun de mașină, cărucior… și încet încet o să văd cum copilul ăla va fi cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat.

O să fie o perioadă frumoasă din viața mea, și cel mai probabil o să fie începutul unei noi ere, deoarece toată lumea spune că un copil le schimbă viața. Și cred și eu că e așa, deoarece după apariția copilului el este cel la care te gândești prima dată înainte să te gândești la tine, el e cel pe care îl iubești cel mai mult. E ființa aia mică și neajutorată care are nevoie de tine… fără de tine nu ar putea trăi. Și începi să te simți responsabil pentru viața lui, pentru binele lui și pentru viitorul lui.

Și cred că e așa de frumos să își ții minunea în brațe gândindu-te că mogâldeața aia mică va crește cândva mare, și va avea propriile dorințe și gânduri, propriile vise… propria viață. Și va veni momentul în care va trebui să-l duc la grădiniță. Până atunci eu și tatăl lui i-am fost unicele modele… de acum va avea noi modele: educatoarele, și va învăța să interacționeze cu alți copii. Apoi va merge la școală… iar într-una din zile mă va ruga să-l las să se întoarcă singur de la școală. Păi voi vă gândiți la câte pericole l-ar putea pândi în cele 10 minute pe care le va face până acasă? Dar va trebui să-l las… gândindu-mă că și eu am mers singură la școală când eram de vârsta lui și nu am pățit nimic, sunt aici, sunt întreagă. Și într-o zi va veni timpul să plece la facultate. Aceea va fi o ruptură pe care nu voi vrea să o accept, dar totuși va trebui pentru că va trebui să învețe să devină independent, să se descurce singur. De acum copilul a crescut mare, de acum nu va mai avea nevoie de mine ca să-l protejez, va trebui să se descurce singur. Și aici se va vedea cât de bine l-am învățat. Dacă se va descurca va însemna că am crescut un om echilibrat care știe să facă diferența dintre bine și rău… dacă nu se va descurca va însemna că am eșuat în meseria de părinte. Eu voi spera că se va descurca, dar de unde să știu eu? Știu doar că voi face tot ce voi crede că va fi mai bine pentru el așa cum și părinții mei au făcut ce credeau ei că e cel mai bine pentru mine.

Într-o zi voi fi mămică, și cineva mă va striga „mami”…

Muzică

Fiecare are propriile gusturi legate de muzică: mie îmi place rock-ul, poate tu asculți rap sau manele. Asta ține de fiecare în parte și nu ar trebui ca noi să ne impunem gusturile. Dacă mie îmi place o anumită melodie nu înseamnă că trebuie să îți placă și ție neapărat.

Nu îmi place muzica ce se dă la radio, dar nu pot face nimic să schimb asta. Dacă se difuzează înseamnă că sunt oameni cărora le place, deci nu ar trebui să fie problema mea. Cel mai bine pentru mine e să opresc radioul, să dau drumu la youtube și să ascult ce îmi place mie.

Eu nu ascult doar rock; în funcție de stare uneori am chef să ascult și rap… totuși de cele mai multe ori rock-ul e cel care mă liniștește. Mi se pare ciudat cum o melodie hard rock sau uneori chiar black rock mă liniștește… când asta e o muzică foarte agitată.

Durerea de cap

Am observat că unul din lucrurile de care se plânge cea mai multă lume e legată de durerea de cap. Nici o altă durere nu e mai frecventă decât aceasta, nici măcar durerea de spate sau de stomac.

Pe mine mă doare capul de obicei atunci când lucrez foarte mult timp la un anumit lucru fără pauză și mă concentrez mult… de exemplu la școală, în zilele mai aglomerate. Dar uneori mă doare capul fără niciun motiv și nu reușesc să-mi explic de ce. Totuși, eu m-am obișnuit să nu iau pastile de fiecare dată când mă doare capul, deoarece sunt dureri superficiale și nu cred că o aspirină sau un paracetamol ar ajuta, ci doar ideea că am luat respectivele medicamente mă ajută să cred că durerea a dispărut. Eu mă gândesc pur și simplu că nu are de ce să mă doară capul, după care îmi continui treaba ca și când nimic nu s-a întâmplat ignorând durerea, până când ajung să nu o mai simt. Eu cred că este cea mai bună metodă.

Bine, când e vorba de dureri mari sau prea dese și fără motiv, atunci aleg și eu să iau medicamente, dar asta mi se întâmplă foarte rar.