Niciodată n-avem timp

Ne plângem că n-avem timp, când noi irosim o grămadă de timp făcând nimic… sau nimicuri. Criza asta de timp în care ne aflăm e defapt o scuză. Timpul este o resursă finită, dar suficientă astfel încât să putem face tot ce vrem. Am avea timp suficient să facem tot ce ne propunem dacă am știi să ni-l gestionăm eficient.

Exemple de timp pierdut? Sunt nelimitate: când stăm la semafor, când așteptăm pe cineva, când amânăm alarma ceasului deșteptător (da, ăsta defapt e timp pierdut, pentru că deși mai adormim, corpul nu se mai odihnește, așteptând continuu să sune din nou alarma), când stăm ”aiurea” pe internet (în special rețelele de socializare, și mă refer la timpul pierdut, nu când povestim cu cineva), când vrem să ne apucăm de teme dar le tot amânăm, când ne jucăm Flappy Bird de plictiseală, etc. O grămadă de timp pierdut care nu  mai poate fi recuperat.

Ce am putea face? Am putea valorifica timpul ăsta, astfel încât el să fie câștigat, nu pierdut. De exemplu, dacă vrem să ne apucăm de teme și nu avem chef avem 2 posibilități: ori ne apucăm acum, ori ne apucăm de o altă activitate și revenim mai târziu la teme. Doar statul la birou și privitul caietului nu o să ne ajute să rezolvăm tema.

Când ne dăm seama că stăm aiurea pe internet și defapt nu facem nimic, ori căutăm ceva interesant, ori ne uităm la un film, ori stingem calculatorul și ne apucăm de altceva.

În timpul petrecut la semafor putem să ne sunăm un prieten, putem să ne gândim la viitoarea temă de articol… sau pur și simplu putem să privim mașinile și oamenii care trec pe drum, să ne bucurăm de momentul prezent.

Trebuie doar să ne dăm seama când anume pierdem timpul și să valorificăm fiecare moment, astfel vom avea mai mult timp și poate nu ne vom mai plânge așa de mult.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s