Petreceri pentru copii

Pe vremea mea (zic asta de parcă asta ar fi fost acum 50 de ani… dar eu am doar 18 ani) petrecerile noastre erau foarte simple: câțiva copii adunați într-un loc, câteva idei de jocuri pe care să le jucăm și un tort, și foarte multă bună dispoziție. Cam asta era tot.

În ziua de azi, la ceva mai mult de 10 ani distanță, petrecerile pentru copii sunt ceva mai diferite de cum arătau acestea mai demult. Noi ne mulțumeam cu mai puțin, noi nu aveam nevoie de animatori petreceri copii. Mai nou, aceștia sunt aproape nelipsiți de la orice petrecere care se respectă. Păi serios acum: cine a mai auzit de o petrecere fără „Albă ca zăpada”, „Ștefania și Sportacus”, „Hannah Montana”, prințese și prinți, zâne sau personaje din desene animate? Copiii sunt înnebuniți după astfel de personaje, iar ziua lor de naștere devine una mult mai specială, de poveste.

Petrecerea poate fi organizată acasă sau într-un loc special de joacă pentru copii. Locurile de joacă pentru copii au început să câștige teren în ultimul timp deoarece părinții nu mai trebuie să se ocupe de nimic, nu mai trebuie să se streseze, doar să se bucure de ziua de naștere a micuțului lor, iar după ce petrecerea s-a terminat, pur și simplu pleacă acasă fără să mai fie nevoie să facă curățenie. Desigur că varianta aceasta este ceva mai scumpă, dar dacă părinții își permit, atunci merită și efortul.

Până la urmă tot ce contează e ca și copiii să fie fericiți, să se joace, să se distreze și să rămână cu niște amintiri frumoase. Se spune că copilăria e cadoul pe care ni-l face viața, pentru că în copilărie credem în tot ceea ce ni se prezintă, credem în povești, în zâne și în prinți care vin pe cal alb, credem în Moș Crăciun și în iepurașul de Paști, credem în tot și nu ne punem așa de multe întrebări… pur și simplu există. Și de asta e frumos ca petrecerea să conțină și personaje de poveste, pentru că micuții vor fi extrem de încântați de faptul că se pot juca cu personajele lor preferate și că pot face poze cu acestea.

Uneori mă gândesc chiar că mi-ar plăcea să lucrez ca job part-time ca și animator pentru petrecerile copiilor, să mă îmbrac în costume de personaje de poveste, să mă joc cu copiii și să îi înveselesc. Mie și așa îmi plac foarte mult copiii și îmi place să fiu în preajma lor, deci cred că un astfel de job ar fi mai mult o distracție pentru mine decât muncă. Dacă eu nu am avut așa ceva când am fost mică, așa aș reuși măcar să îi fac pe alți copii fericiți. Este o idee la care mă gândesc.

În concluzie, petrecerile pentru copii nu mai arată acum cum arătau pe vremuri, dar eu zic că și acum sunt la fel de frumoase ca și atunci. Vremurile se schimbă, ideile și concepțiile se schimbă iar pretențiile cresc, așa se întâmplă în orice societate. Tot ceea ce trebuie noi să facem e să ne adaptăm pieței.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s