Oare visele chiar devin realitate?

Toți avem vise… dorințe, aspirații. Poate că unii vrem să avem mai mulți bani, alții ne dorim să fim cunoscuți, alții vrem să ne învingem limitele, să ne cumpărăm ceva, să învățăm ceva nou, să călătorim…

O parte din ele sunt relativ ușor de realizat, dar multe dintre ele necesită mult mai mult timp și muncă. Nu poți să realizezi ceva dacă nu-ți dorești cu adevărat. Deși în unele cazuri se poate… dar nu o să fii pe deplin mulțumit, e ca și cum trăiești visul altcuiva.

Unii oameni au uitat să mai viseze. O fi bine? O fi rău? Aceștia sunt oameni triști, resemnați, știu de la început că nu o să reușească și nici nu mai încearcă. Mulți oameni sunt așa. Și eu am fost cândva așa. Eu cred că un om care nu mai visează nu mai are nici un motiv să trăiască. Cum să trăiești când nici nu te mai preocupă ziua de mâine? De unde îți mai iei motivația?

Și ce e cel mai rău… acești oameni îi trag și pe ceilalți înapoi. Să zicem că un om are un vis măreț, nu are foarte mare încredere în el dar totuși speră și se pregătește din greu. Într-o zi se gândește să le povestească prietenilor lui, dar aceștia râd de el și îi zic că nu o să reușească niciodată. Un om într-o astfel de situație e tentat să renunțe foarte repede la visul lui doar pentru că ceilalți i-au spus că nu poate, deoarece e la început de drum și încă nu știe care îi sunt limitele.

Eu zic că orice vis poate fi îndeplinit, dacă cineva îți dorește cu adevărat, deoarece va găsi până la urmă calea prin care să reușească. Omenirea a evoluat datorită oamenilor cu vise mărețe. Dacă oamenii nu și-ar fi dorit mai mult, viața noastră ar fi arătat acum cu totul altfel. Probabil n-am fi știut lucrurile astea acum, și cu siguranță nu aș fi scris acum aici, pe calculator, pe internet… pe blog.

Un om care nu poate face ceva o să-ți zică și ție că nu poți să faci. Nu trebuie să-l asculți, continuă să faci ceea ce-ți place, iar rezultatele vor veni. De multe ori se zice că drumul până la atingerea unu țel e mai frumos chiar decât țelul în sine. Oricum, nu-ți face griji dacă nu reușești din prima. Poți să încerci de mai multe ori, de oricâte ori e nevoie; o să cazi, o să te ridici, iar într-o zi o să-ți atingi visul.

Visele mele? Să intru la facultatea la care vreau, să merg la mare, să învăț să cânt la chitară, să sar cu parașuta, să fac bungee jumping, să urc un munte, să învăț să pilotez un planor. Momentan, de astea îmi amintesc, cu siguranță mai sunt și altele. Și nu, nu vreau să se întâmple toate astea mâine, dar cândva vreau să le fac. 🙂

Visele tare care sunt?

 

Niciodată n-avem timp

Ne plângem că n-avem timp, când noi irosim o grămadă de timp făcând nimic… sau nimicuri. Criza asta de timp în care ne aflăm e defapt o scuză. Timpul este o resursă finită, dar suficientă astfel încât să putem face tot ce vrem. Am avea timp suficient să facem tot ce ne propunem dacă am știi să ni-l gestionăm eficient.

Exemple de timp pierdut? Sunt nelimitate: când stăm la semafor, când așteptăm pe cineva, când amânăm alarma ceasului deșteptător (da, ăsta defapt e timp pierdut, pentru că deși mai adormim, corpul nu se mai odihnește, așteptând continuu să sune din nou alarma), când stăm ”aiurea” pe internet (în special rețelele de socializare, și mă refer la timpul pierdut, nu când povestim cu cineva), când vrem să ne apucăm de teme dar le tot amânăm, când ne jucăm Flappy Bird de plictiseală, etc. O grămadă de timp pierdut care nu  mai poate fi recuperat.

Ce am putea face? Am putea valorifica timpul ăsta, astfel încât el să fie câștigat, nu pierdut. De exemplu, dacă vrem să ne apucăm de teme și nu avem chef avem 2 posibilități: ori ne apucăm acum, ori ne apucăm de o altă activitate și revenim mai târziu la teme. Doar statul la birou și privitul caietului nu o să ne ajute să rezolvăm tema.

Când ne dăm seama că stăm aiurea pe internet și defapt nu facem nimic, ori căutăm ceva interesant, ori ne uităm la un film, ori stingem calculatorul și ne apucăm de altceva.

În timpul petrecut la semafor putem să ne sunăm un prieten, putem să ne gândim la viitoarea temă de articol… sau pur și simplu putem să privim mașinile și oamenii care trec pe drum, să ne bucurăm de momentul prezent.

Trebuie doar să ne dăm seama când anume pierdem timpul și să valorificăm fiecare moment, astfel vom avea mai mult timp și poate nu ne vom mai plânge așa de mult.

 

Unde ne grăbim?!

Tot timpul suntem pe fugă, niciodată nu avem destul timp, tot timpul trebuie să facem ceva.

Diminteața când ne trezim ne îmbrăcăm repede și ne pregătim de mers la școală/servici în fugă, pe drum mergem în pas grăbit și cu fețele triste și adormite ca să nu întârziem. Ieșim de la școală/servici și nu avem timp de o plimbare, ne grăbim să ajungem acasă pentru că mai avem multe de făcut. Seara ne dăm seama că iar n-am făcut nimic remarcabil în ziua ce a trecut, deși ne-am grăbit toată ziua… iar a doua zi o luăm de la început.

Oare când o să ne dăm seama că ne învârtim în cerc? Că defapt suntem tot de unde am plecat? Că graba asta nu duce nicăieri?

Fiecare zi arată exact la fel. Eu m-am plictisit… bănuiesc că și voi. În linii mari ne trezim în fiecare zi la aceeași oră, plecăm și ne întoarcem acasă la aceleași ore, mâncăm la aceleași ore, ne culcăm la aceleași ore, întâlnim aceiași oameni, facem aceleași activități în fiecare zi. Oare când se vor termina toate astea? Dacă nu facem nimic, eu cred că niciodată.

Tot timpul ne grăbim, dar niciodată nu ajungem nicăieri. Uităm să ne mai bucurăm de lucrurile simple, să trăim în prezent. Ne pierdem undeva între trecut și viitor, suntem supărați pe deciziile noastre din trecut și dăm vina pe ele pentru ceea ce suntem azi, dar nu facem nimic și așteptăm ca viitorul să ne schimbe situația.

Ce-ar fi ca mâine dimineață să ne trezim cu o jumătate de oră mai devreme? Să ne facem o cafea sau un ceai și să luăm micul dejun pe care cel mai probabil nu l-am mai luat demult, să ne îmbrăcăm fără grabă, să plecăm cu 10 minute mai repede. Să mergem încet și să privim cum ziua învinge noaptea, să privim mașinile care trec pe drum, să auzim păsărelele care la ora asta matinală deja cântă. Să ne uităm la fețele triste ale oamenilor și să zâmbim, să ne bucurăm că azi nu suntem ca ei, azi nu ne grăbim… și poate, cine știe, îi vom face și pe ei să zâmbească. Eu asta o să fac mâine dimineață… sper că și voi :).

Nu putem să-i schimbăm pe ceilalți, dar ne putem schimba pe noi înșine, iar ceilalți se vor schimba fără să ne dăm seama.

O zi minunată vă doresc!